Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua hotărâtă, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Acolo stabilise Ulric o întâlnire în chiar acea seară cu trei dintre cei mai cunoscuți medici din Paris. Apoi dădu fuga în căutarea Rosettei. Aceasta murise de un ceas. Ulric reveni la noua sa locuință, unde îl găsi pe vechiul său amic Tristan, care pusese să fie chemat și care îl aștepta împreuna cu cei trei medici. - Vă puteți retrage, domnilor, le zise Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă consult nu se mai află printre noi. Tristan, rămas singur alături de contele Ulric, nu încercă să îi astâmpere durerea, ci îl întovărăși frățește. El fu cel care dirijă splendidele funeralii făcute în amintirea Rosettei, spre marea uimire a întregului spital. El răscumpără lucrurile pe care tânăra fată le adusese cu sine și care, după moartea ei, deveniseră proprietatea administrației. Printre acele obiecte se găsea rochița albastră, singura care îi rămase sărmanei defuncte. Tot prin grija sa, vechiul mobilier al lui Ulric de pe vremea când locuia împreuna cu Rosette, fu transportat intr-una dintre odăile noului său apartament. La câteva zile după acestea, Ulric, hotărât să moară, plecă spre Anglia. Iată antecedentele acestui personaj în momentul în care intră în saloanele cafenelei de Foy. Sosirea lui Ulric provocă agitație în rândul mulțimii. Bărbații se ridicară și îi adresară salutul de curtoazie al oamenilor de lume. Cât despre femei, ele îl țintuiră sfidător vreme de cinci minute pe contele de Rouvres, aproape stânjenit sub privirile lor sfredelitoare, curioase până la indiscreție. - Să mergem, dragul meu răposat, zise Tristan, așezîndu-l pe Ulric pe locul care îi fusese rezervat alături de Fanny, vestește-ți printr-un toast revenirea în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan referindu-se la Fanny, neclintită sub masca ei, doamna va ține un toast în cinstea dumitale. Iar dumneata, rosti cu voce joasă în urechea tinerei, nu uita ceea ce ți-am recomandat. Ulric luă o cupă plină ochi și izbucni: - Beau… - Nu uita că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în cinstea Morții, zise Ulric ducând paharul la buze, după ce își salută vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul ei…eu beau în cinstea tinereții, a iubirii. Și asemenea unui fulger care destramă un nor, un zâmbet ca o văpaie se aprinse sub masca de velur. |