Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. În aceeaşi seară, Ulric îşi dăduse întalnire aici cu trei dintre cei mai celebri medici ai Parisului. După care fugi să o caute pe Rosette. Aceasta tocmai murise de o oră. Ulric se reîntoarse în noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase, şi care îl aştepta cu cei trei medici. -Puteţi să plecaţi domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pe care aş fi dorit să o consultaţi nu mai există. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să îi aline durerea, ci i se alătură frăţeşte. Acesta se ocupă de splendidele funeralii ale Rosettei, spre marea uimire a întregului spital. Acesta răscumpără obiectele pe care tânăra fată le adusese cu ea, şi care, după moarte, intrau în proprietatea administraţiei. Printre obiecte se găsea şi rochiţa bleu, singura care îi rămăsese bietei defunte. Tot datorită lui, vechiul mobilier al lui Ulric, de când acesta locuia împreună cu Rosette, a fost transportat dintr-o dată din noul său apartament. După câteva zile Ulric, hotărât să îşi pună capăt zilelor, plecă în Anglia. Acestea erau antecedentele personajului în momentul intrării în saloanele cafenelei de Foy. Sosirea lui Ulric provocă mare agitaţie printre mulţime. Bărbaţii se ridicau şi îl salutau politicos ca nişte gentlemani. În timp ce femeile îl fixau timp de cinci minute pe contele de Rouvres aproape ruşinat de privirile lor, curioşi până la indiscreţie. - Haideţi, dragul meu decedat, îi spuse Tristan aşezându-l pe Ulric pe locul pe care i-l păstrase lângă Fanny, făceţi-vă intrarea în lumea celor vii printr-un toast. Doamna, adăugă Tristan uitându-se către Fanny, aceasta stătea nemişcată după masca ei, doamna vă va da dreptate. Iar dumneavoastră nu uitaţi ce v-am spus, îi şopti aceasta tinerei doamne. Ulric luă un pahar plin şi strigă: - Beau.... - Nu uitaţi că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în cinstea morţii, spuse Ulric ducându-şi paharul la gură, după ce îşi salută vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul ei... eu beau pentru tinereţe, dragoste. Şi aşa cum un fulger spintecă un nor, un surâs de foc se aprinse sub masca sa de velur. |