ProZ.com translation contests »
7th ProZ.com Translation Contest: "Sports" » Romanian to English » Entry by Crisoi

Source text in Romanian

Translation by Crisoi (#5750) — Winner

Bucureşti 1937. Mult stimate domnule Camil Petrescu, deşi nu posed mai mult decât cei 7 ani de acasă, nu mai sunt la vârsta care să-mi permită ratarea încă unuia din visurile vieţii mele, şi anume pe cel mai important. Am credinţa că nu D-voastră mi-l veţi bagateliza, mai cu seamă că întreaga D-voastră operă – pe care o iubesc şi am asimilat-o atât de bine că am fost silit să dau explicaţii, unora, pentru acest patetism, ceea ce ştiţi cât doare – mi-l hrăneşte şi mi-l justifică în toată puerilitatea lui. Sunteţi dintre acei oameni care nu vor rânji vreodată în faţa copilăriilor de spirit şi de destin, aşa cum lui Don Quijote nu-i va trece prin minte să batjocorească un comediant. Aţi fost de atâtea ori luat în derâdere drept Don Quijote, iar eu am suportat nu o dată blestemul de «a rămâne la Camil al tău» – adică, vezi bine, într-un fel de subdezvoltare intelectuală – ca să mai zăbovesc în prea multe ocoluri: neavând de mic decât dorinţa de a povesti lumii cum se joacă foot-ball, şi aflând că aţi înfiinţat o revistă cu acest titlu, Foot-ball, dar mai ales cu acest subtitlu: «Revistă săptămânală pentru deprinderea „jocului curat“ în sport, artă, literatură, viaţă socială», vă rog să aveţi bunătatea – deci inteligenţa – de a mă angaja redactor sau corector, fie şi pe gratis. Nu pot rata visul meu pueril de a-l avea pe Camil Petrescu, redactor-şef la o revistă footballistică, fascinată de jocul curat, precum alţii de jocul ielelor. Şi nu doar din sfintele superstiţii care ne animă pe toţi camilienii, dar şi din luciditate, evoc posibilitatea că dacă nu veţi fi mulţumit de mine, să mă daţi, fără menajamente, afară. De prea multe ori am fost concediat din redacţii unde redactorii-şefi fuseseră mulţumiţi de mine, pentru ca o dată să nu găsesc puterea de a îndura să fiu concediat de Camil Petrescu, din motive strict profesionale. Vă asigur că în acest caz mă voi înhăma la o altă soartă – pădurar pe valea Rucărului, tot de-a noastră! – şi nu veţi mai auzi de mine. Dar până atunci, rămân al D-voastră, fidel...
Bucureşti 1937. Dearest Mr. Camil Petrescu, although my education may only amount to the seven years of preschool, I am no longer at the age that will allow me to fail yet another of my life’s dreams, namely the most important one. I trust that you would not belittle it, especially as your entire oeuvre—which I adore and have assimilated in its entirety, so well in fact that I was forced to explain this pathetic hobby to some, and you must know how much that hurts—your oeuvre, then, feeds and justifies my dream in all its glorious childishness. You are one of those rare people who will never laugh at childish endeavors pertaining to either spirit or fate, just as Don Quixote will never dream of mocking a comedian. You were often ridiculed as a Don Quixote figure, and I was more than once forced to endure the curse “just stick to your Camil”—that is to remain, you see, in a stage of intellectual underdevelopment—to beat about the bush any longer; seeing as how, since I was a young child, I wanted nothing more but tell the whole world how football is played, and learning that you have started a magazine entitled “Foot-ball,” and especially with this subtitle: “Weekly magazine for learning fair play in sports, arts, literature, social life,” please bestow upon me the kindness—that is to say, the intelligence—to hire me as an editor or copyeditor, even if I have to do it for free. I cannot fail my childhood dream to have Camil Petrescu as chief-editor for a football magazine that is fascinated by fair play the same way others are entranced by the dance of the fairies. Given not only the sacred superstitions that animate all of us Camilians, but also my lucidity, I surmise the possibility that, if you are not satisfied with my work, you should fire me without ceremony. Too often was I fired from editorial staffs where the chief-editors had been happy with my work for me not to be able to find the strength to suffer being fired by Camil Petrescu, for purely professional reasons. If that should be the case, I assure you that I would gladly start a new career—ranger in our own Rucăr Valley!—and you’ll never hear from me again. Until then, however, I remain yours faithfully, ….