Proiectul Theratalk al Universităţii din Göttingen a uimit multă lume printr-un studiu deosebit de interesant. Până nu de mult, majoritatea dintre noi credea că prea mult sex duce la stres. Însă rezultatele proiectului spun exact contrariul. Stresul apare tocmai atunci când facem prea puţin sex.

Cei cu apetit sexual sporit pot jubila acum. Stresul, după cum ştim, omoară bucuria. Iar cei din Göttingen au ajuns la concluzia că lipsa sexului poate determina o creştere a nivelului de stres. Persoanele din această categorie ajung să nu se mai poată suporta şi cu greu reuşesc apoi să se desprindă singure din acest turbion. Peste 30.000 de bărbaţi şi femei au participat la acest proiect. Rezultatul a fost că o treime dintre ei, adică cei care fac sex o singură dată pe săptămână, se aruncă în muncă până nu mai ştiu de ei. Este o formă de compensare a frustrărilor provenite dintr-o viaţă amoroasă compromisă. Cu cât mai puţin timp în patul conjugal – sau oriunde s-ar întâmpla acest act – cu atât mai furibund apetitul pentru muncă.

În schimb cei ce ajung să facă sex de două ori pe săptămână, sunt mult mai degajaţi la serviciu. Angajatorii ar face bine să ia aminte şi să se preocupe de acest aspect. Deviza lor era: oamenii ar trebui să facă mai puţin sex şi atunci ar fi mai eficienţi. Se pare însă că şi la nivelele superioare s-a aflat că angajaţii care se înscriu în acest tipar ar putea să ajungă la epuizare şi să intre în depresie. Şi atunci, desigur, se iau în calcul şi perioadele de concediu medical. Şi mai e un aspect: a fi în acţiune nu e totuna cu a fi productiv. O persoană activă sexual şi nestresată poate fi eficientă fără nici o problemă.

Şi să nu uităm de lipsa de sex care duce la stres, iar acesta la rândul lui înăbuşă orice chef de lucru. Experţii vorbesc despre o spirala descendentă. Să ne imaginăm cum ar arăta o relaţie de durată în absenţa vieţii sexuale. Acest lucru s-ar exprima în frustrare sexuală şi nemulţumire. E bine ca un cuplu să fie preocupat de activitatea sa sexuală, de gradul de satisfacţie şi de mulţumirea individuală a fiecăruia. Deosebit de importantă este comunicarea în cuplu, fără prejudecăţi. A nu comunica din motive de ruşine sau, şi mai rău, dintr-o dorinţă greşită de a menaja partenerul, este tot ce poate fi mai rău. Dacă cei doi nu reuşesc singuri să discute pe această temă şi să fie fericiţi pe termen lung, se recomandă o terapie de cuplu. Reprimarea frustrărilor este pasul către finalul relaţiei sau către alte situaţii dramatice. Să ne întoarcem la studiu. Persoanele frustrate sexual îşi asumă adesea răspunderi de care mai apoi se pot foarte greu debarasa. Cum ar fi activitatea într-o societate, care nu este altceva decât un refugiu, o abatere a atenţiei de la o frustrare sexuală acută. În consecinţă, timpul acordat relaţiei personale este insuficient şi conduce la neîmplinire sexuală. Un cerc vicios extrem de afurisit!