ProZ.com translation contests »
6th ProZ.com Translation Contest: "Relationships" » Italian to Romanian » Entry by Mihaela Petrican

Source text in Italian

Translation by Mihaela Petrican (#3943) — Winner

I miei primi ricordi delle Feste mi riportano ad abitudini molto diverse da quelle di oggi.
…Dunque le Feste. Attese. Vagheggiate. Gioiose.

Cominciavano con le letterine, indirizzate ai genitori, cara mamma e caro papà, sempre le stesse con scarsa fantasia. Piene di buoni propositi: sarò buono, sarò obbediente, vi voglio bene, eccetera. Ne conservo ancora qualcuna insieme alle pagelle della prima e della seconda elementare.

L'apertura ufficiale arrivava la sera del 24 dicembre. Il cenone della vigilia. E il presepe. Anzi presepio. Ci avevano lavorato a lungo, bambini e genitori. Avevano raccolto la vellutina in campagna e nei giardini delle città. I personaggi del presepio venivano conservati da un anno all'altro e così le casette dei contadini, le pecore dei pastori, i tre Re magi, la Madonna col suo manto azzurro e San Giuseppe che non so perché risultava calvo, forse per dargli un sembiante da persona anziana e senza le tentazioni della carne. E il bambino. Il bambino Gesù, un corpicino nudo o appena velato per nascondere il sesso.

…Finita la cena, i bambini recitavano una poesiola o leggevano la letterina. Poi andavano a dormire e venivano svegliati pochi minuti prima della mezzanotte. Si formava un piccolo corteo col bimbo più piccolo in testa che portava il bambino Gesù e lo deponeva nella culla vigilata dalla mucca e dall'asino. La cerimonia finiva lì e si tornava a dormire, ma non era facile riprender sonno anche perché si sapeva che al risveglio avremmo trovato i regali.

I regali del Natale erano tuttavia leggeri. Una bambolina per le femmine, ai maschi un gioco dell'oca o il meccano che allora era in voga, abituava a una manualità molto incoraggiata dai maestri della scuola.

I grandi, genitori e altri parenti e amici, non si scambiavano regali tra loro, non era uso. L'albero di Natale ci era del tutto sconosciuto e lo stesso Babbo Natale - almeno nelle regioni del Centro e del Sud - non esisteva. Qualche vaga eco ce ne arrivava da conoscenti che abitavano a Milano e Torino. Da Roma in giù di papà Natale non si aveva notizia.
Primele mele amintiri despre Sărbători îmi readuc în minte obiceiuri foarte diferite de cele de azi.
...Deci Sărbătorile. Aşteptate. Dorite. Vesele.

Începeau cu scrisorele adresate părinţilor: "Dragă mamă şi dragă tată", mereu aceleaşi şi lipsite de fantezie, dar pline de bune intenţii: am să fiu bun, am să fiu ascultător, vă iubesc etcetera. Încă mai păstrez câteva, împreună cu carnetele de note din clasele întâi şi a doua primară.

Deschiderea oficială avea loc în seara de 24 decembrie. Cina de ajun. Şi scena nativităţii (Presepe). Mai bine zis Presepio. La care munciseră mult timp, copii şi părinţi. Culeseseră arăriel de pe câmpii şi din grădinile oraşului. Personajele din Presepio erau păstrate de la un an la altul, la fel ca şi căsuţele ţăranilor, oile păstorilor, cei trei regi magi, Maica Domnului cu mantaua albastră şi Sfântul Iosif care, nu ştiu de ce, era chel, poate pentru a-l face să arate ca o persoană în vârstă şi imun la tentaţiile cărnii. Şi pruncul. Pruncul Isus, un corpuşor gol sau abia acoperit pentru a ascunde sexul.

...Odată terminată cina, copiii recitau o poezioară sau citeau o scrisorică. Apoi mergeau la culcare şi erau treziţi cu câteva minute înainte de miezul nopţii. Se forma un mic alai în frunte cu copilul cel mai mic, care îl purta pe pruncul Isus şi îl aşeza în leagănul păzit de vacă şi de măgăruş. Ceremonia se termina aici şi ne duceam din nou la culcare, dar nu era uşor să adormi din nou şi pentru că se ştia că la trezire vom găsi cadourile.

Cu toate acestea, cadourile de Crăciun erau puţin importante. O păpuşică pentru fete iar pentru băieţi, jocul gâştii sau Meccano, care era la modă la acea vreme şi ne obişnuia cu o manualitate foarte încurajată de profesori la şcoală.

Cei mari, părinţi şi alte rude sau prieteni, nu îşi dăruiau cadouri unii altora, nu exista acest obicei. Bradul de Crăciun ne era complet necunoscut şi însuşi Moş Crăciun - cel puţin în regiunile din Centru şi din Sud- nu exista. Ajungeau câteva ecouri vagi de la cunoscuţii care locuiau la Milano şi Torino. De la Roma în jos nu se ştia de moş Crăciun.