ProZ.com translation contests »
5th ProZ.com Translation Contest: "Travel" » English to Romanian » Entry by Maria Diaconu

Source text in English

Translation by Maria Diaconu (#2786) — Winner

All travel is now merely a means of moving a camera from place to place, all travellers are ruled by the all-powerful lens. Visitors old-fashioned enough to wish only to stand and look with their anachronistic eyes are shoved aside by the photographers, who take it for granted that while they do their ritual focusing, nothing else may move or cross their vision. Those peculiar souls without a camera must step aside for those more properly occupied, must wait while the rituals take place, and must bide their time while whole coaches stop and unleash upon the landscape the Instamatic God. And the populations of whole countries seeing themselves cannibalised, swallowed up, vacuumed into the black-ringed staring eye, wrench what they can from the cannibals. You want picture my house, my camel? You pay.

None of this would matter, perhaps, if anything worthwhile was being accomplished. If all the constant busyness and clicking produced, at its end, what had not existed before, images of beauty captured or truth told. But, sadly, this isn't so. The camera is simply graffiti made respectable.

The camera is the means by which we stamp ourselves on everything we see, under cover of recording the Wonders of the World already wonderfully
recorded by professionals and on sale at every corner bookshop and newsagent. But what use to show Aunt Maud, back home, postcards of the Tuscan landscape, since we are not in the picture to prove that we were there?

No stretch of rocks has verity unless I am within it. No monument exists
but for my wife, leaning against it. No temple is of interest without my face beside it, grinning. With my camera I appropriate everything beautiful, possess it, shrink it, domesticate it, and reproduce it on my blank sitting-room wall to prove to a selected audience of friends and family the one absolutely vital fact about these beauties: I saw them, I was there, I photographed them, and, ergo, they are.

from "Amateur Photography: the World as it isn't and our Fred" by Jill Tweedie in the Guardian
Pentru ce mai călătorim prin lume? Ne plimbăm aparatul de fotografiat de colo până colo şi nu mai vedem nimic decât prin lentila atotcuprinzătoare. Se înţelege de la sine că nimeni şi nimic nu trebuie să mişte sau să ne treacă prin faţă în timpul focalizării, aşa că turiştii de modă veche, care nu-şi doresc decât să stea şi să admire peisajul cu anacronicele lor priviri, trebuie măturaţi din cale, pentru a nu stingheri ceremonialul sacru. Aceste biete fiinţe lipsite de ochiul magic se dau la o parte din faţa celor ocupaţi să oficieze ritualul şi se pleacă în faţa zeului Kodak, purtat pe braţe de mulţimile revărsate din autocare. Populaţii întregi se lasă înghiţite, aspirate până în măruntaiele monştrilor cu un singur ochi, în schimbul unor sume pe care le pretind de la canibalii hămesiţi. Vrei să-mi pozezi casa, vrei să-mi pozezi cămila? Scoate banu’.

Barem dacă din toate astea ar ieşi ceva care să merite efortul! Dacă toată agitaţia şi ţăcăneala astea continue ar produce frumuseţi nemaivăzute, dacă frumuseţea ar fi adevăr şi adevărul frumuseţe… Din nefericire, nu este aşa. Imaginile capturate de aparat nu sunt decât graffiti ridicate la rangul de tablouri de expoziţie.

Ne folosim de obiectivul fotografic ca să ne imprimăm figura pe tot ceea ce vedem, sub pretextul că imortalizăm minunăţiile lumii, care oricum se vând la toate colţurile de stradă, după ce au fost deja surprinse de profesionişti în toată splendoarea. Dar la ce bun să-i arătăm mătuşii care ne aşteaptă acasă nişte cărţi poştale cu peisajul toscan, dacă noi nu apărem în poză, să se vadă că am fost acolo?

Niciun deal sau munte nu există, dacă nu e şi mutra mea acolo. Niciun monument nu stă în picioare, dacă nu-l sprijină nevastă-mea. Niciun templu nu prezintă interes dacă nu are avizul rânjetului meu. Prin puterea obiectivului îmi adjudec tot ce e frumos, posed tot, micşorez tot, disciplinez tot, ca să-l pot afişa pe un perete gol de sufragerie, unde numai un cerc restrâns de prieteni şi rude vor avea privilegiul de a afla unicul scop pentru care a fost creat acest decor superb: l-am văzut, am fost acolo, l-am fotografiat, deci iată-l, există!