Cine a azvârlit cea dintâi roşie fatidică de la care a pornit revoluţia La Tomatina? Adevărul e că nu ştie nimeni. O fi fost o revoltă anti-Franco, sau o petrecere populară care a luat-o razna. Conform celei mai răspândite versiuni, în 1945, în timpul Festivalului Giganţilor (o uriaşă paradă de marionete de mucava), localnicii au plănuit să insceneze o încăierare ca să mai afle lumea de ei. Au dat de un car cu legume aflat prin apropiere şi s-au apucat sa azvârle roşii coapte. Spectatorii inocenţi s-au trezit antrenaţi în joc, până când spectacolul a escaladat transformându-se într-o învălmăşeală masivă de roşii zburătoare. Instigatorii au trebuit să plătească paguba vânzătorilor de roşii, dar asta n-a împiedicat reizbucnirea noilor bătăi cu roşii - şi naşterea unei noi tradiţii.
De-a lungul anilor 1950 autorităţile, temându-se de o escaladare haotică, au impus , apoi au relaxat, apoi au reinstituit o serie de interdicţii. In 1951 localnicii care au sfidat legea au fost trimişi la puşcărie până când indignarea publică a dus la punerea lor în libertate. Cel mai faimos afront adus prohibiţiilor anti-roşie s-a produs în 1957, când adepţii i-au făcut pătlăgelei o înmorântare parodică, cu tot cu coşciug şi procesiune funerară. In fine, după 1957 autorităţile locale au decis să nu mai înoate împotriva curentului, au stabilit câteva reguli de bază, şi s-au asociat şi ele acestei tradiţii deşuchiate.
Roşia e vedetă, dar evenimentul include o săptămână întreagă de festivităţi încheiate cu o confruntare finală. Este în fond o celebrare a ocrotitorilor sfinţi ai Buñolului, Fecioara Maria şi Sf. Luis Bertrand, cu parăzi de stradă, muzică şi foc de arificii în exuberanta tradiţie spaniolă. Ca să prinzi puteri înainte de bătălia iminentă, în ajun se serveşte o paella - mîncare valenciană tradiţională din orez, fructe de mare, şafran şi ulei de măsline - de proporţii epice.

In ziua de azi această sărbătoare fără frâu decurge într-o oarecare ordine. Organizatorii au mers până acolo încât să cultive o varietate de roşii necomestibile special pentru acest eveniment anual. Festivităţile încep cam pe la 10 dimineaţa, cu o competiţie în care participanţii trebuie să înşface jambonul prins în vârful unui stâlp uns cu ulei. Spectatorii îi împroaşcă cu apă din furtun, dansează, cântă în stradă. Când clopotul bisericii bate de amiază camioanele încărcate cu roşii trag în oraş iar scandările To-ma-te, to-ma-te progresează în crescendo.
Apoi trage un tun de apă şi încep evenimentele principale. Intre participanţi se dezlănţuie un atac total, în care roşiile sunt strivite şi lansate în toate părţile. Sunt aici şi trăgători de bătaie lungă, şi asasini la distanţă scurtă şi maeştrii directelor de rază medie. Orice metodă foloseşti, la sfîrşit ai să arăţi (şi ai să te simţi) cu totul alt om. Cam cu o oră mai târziu ţintaşii îmbibaţi cu suc de roşii sânt lăsaţi să se joace într-o mare de sos vâscos de stradă în care aproape nimic nu reaminteşte roşia originală. A doua lovitură de tun semnalează sfârşitul bătăliei.